Păi,  câte ori se poate
Cu capul de pereţi?
Au nu te doare, frate?
Din lecţii nu înveţi?

Nu-i harnic moldoveanul
Şi nici nu e deştept,
Dacă-l conduce banul
Fără nici un regret.

El dă din ochi ca boul
Şi soarta o deplânge.
Demult e mort eroul
Şi flacăra-i se stinge.

Valoare e hoţia.
Principiu-i nepăsarea.
Talentu-i neghiobia.
Virtute e răbdarea.

De-i vor muri copiii
În frig şi sărăcie –
Va zice din prostie:
-Aşa a fost să fie…

O Doamne,  cât se poate?
Cauţi posmagi muieţi?
Zdohni vei ca un câine!
Vei dispărea pe veci!

2014

Somnoroase cetăţene,
Dece oare dormi într-una?
Uite că Moldova geme,
Eşti furat şi ţi-i totuna.

Trece viaţa ca pe apă,
Iarăşi tu te faci că plouă.
Înc-un veac vei trage sapa!
Dar, nu-ţi pasă: – Măcar două…

Printre trestii suflă vântul
În cocioabele-ţi sărace.
Iar tu nu ascuţi cuvântul –
Ai oftat, şi dormi în pace.

Iar copiii, ţine minte,
Când vor creşte – se vor duce
Şi te vor lăsa pe tine
Ameţit de somnul dulce.

2014

Ne naştem într-o zi cu soare
Sau una plină de ninsoare.
Mâncăm, bem, creştem şi murim.
La ce bun totuşi noi trăim?

Pe mama să o strângi cu drag,
S-asculţi poveştile-i şirag.
Măsori potecile fugind
Să vezi cireşul înflorind.

Tu rozi cu degetul alene
Izvoare pline de desene.
Păşeşti în lume stânga-dreapta,
Cuvântul ţi se pare faptă.

Îţi cauţi locul de sub soare
Ai casei părăsind hotare.
Vrei bine dar nu vrei să-l faci.
Când trebuie să spui – tu taci.

Bani, haine, faimă şi averi
Devin stăpâni cu mari puteri.
Îţi umple viaţa cu mult sens
Grijii deşarte univers…

Am fost suflarea unui vânt.
Rămânem piatră de mormânt
Şi cerul plânge deseori
Mai mult, decât ai tăi feciori.

2012

Când nu există omul –
Nu ai cui reproşa.
Nu poţi să judeci robul
Că a greşit ceva

Banal tu zici, adesea
Că poate-nlocui
Un om pe altul, simplu,
Uşor, cât ai clipi.

Hai experimentează
Devino Dumnezeu !
Cât nu te afectează
Aşa vei face, zău!

Tu oamenii asemeni
Cu iepuri, şobolani.
Făcând experimente
Schimbi sufletul pe bani.

Dece dar ai regrete
Când maica-ţi vezi în raclă?
N-ar trebui să-ţi pese
De-o bătrânică moartă!

Îmi pun tot întrebarea
Plângi tu de jale oare
Când camere imprimă
Şi sună difuzoare?

Să ştii că ai sortit
Zeci, mii la suferinţă.
La pântec te-ai gândit
Semnându-le sentinţa.

De-ţi vei spăla cămaşa
Şi preotul de-o va sfinţi –
Făţărnicia-ţi greu miroase,
Indiferenţa-ţi va puţi.

2012