Paradox 2

El se temea să scuture copacul
Ca să ajungă fructul cel dorit.
Pentru că dacă va cădea, săracul –
Se va izbi teribil de pământ.

Ce va fi?

Ce-o să fie oare, când sleiți de forțe,
Vom cădea pe perne – arse două torțe?
Vom dormi-mpreună dup-acea furtună,
‘Nfipți unul în altul, primind băi de lună?

Vei zâmbi ca pruncul după-o ciocolată,
Ori vei face nazuri că mai vrei odată?
O s-asculți cuminte inima-mi în piept?
Îmi vei spune basme pe care să le cred?

Vei trece cu mâna de la frunte-n vale,
Rătăcind prin riduri ce-ți apar în cale?
Pune vei tu capul, ciufulit de crețe
Peste al meu piept, cu mare tandrețe?

Ori vei râde tainic într-un colț de gură:
– Dintre noi nu este nici o legătură.
Ce a fost rămâne doar o întâmplare.
Tu ai o potecă, eu – altă cărare.

Spune-vei că totul fost-a o greșeală.
Că va trece dorul precum o răceală.
Și vei trage haina peste tine-n grabă.
Se vor pierde pașii-n ceața din ogradă.

19.10.2021

People photo created by gpointstudio – www.freepik.com

Vinul

O cupă de cristal cu vin
De-un roșu natural, sangvin
Îmi duce gandul hăt, departe
Unde e viață fără moarte.

Acolo e iubire pură.
Amorul e peste măsură.
Unde sărutul se mai fură
Şi nu mai este ciudă, ură.

Când seacă primul meu pocal
Apari ascunsă sub voal.
Măreață divă, o regină.
Bărbații la care se-nchină.

O altă dată evadez
În lumea care o creez.
Înc-un pocal de albul vin
În cinstea mea vreau să-l închin.

Apare-o tânără în ceață
Virgina cea de dimineață.
Și cu privirea ei sfioasă
Pe mine fără grai ma lasă.

Mi-i teamă burnița dispare
De gânduri ce îmi sunt murdare.
Privirea mea ispititoare.
Întrerup visul. Rău mă doare.

O alta zi de escapadă
M-aruncă-n vinului cascadă.
Mângâi pocalul de Vermut
Ce ferm mă-deamnă l-așternut.

Apare ea în lenjerie.
Din accesorii – pălărie.
Încalecă genunchii mei.
Schimbă cravata pe curmei.

E vinul bun şi bun e vinul
Cel ce ne macină destinul.
Nu cred că vinul e de vină.
Tu ești licoarea ce domină.

15.03.2016