După

Stai, nu pleca, nu e sfârșit.
Mai am ceva de oferit.
Cu vârfuri moi și calda-mi respirație
Va fi cu totul altă revelație.

Voi trece cu migală văile și munții,
Peștere, și-ale vulcanului erupții.
Voi îngriji izvoare, răni și cicatrici,
Strălucitoare stele, ape mari și mici.

Mai stai puțin și vei descoperi
Pe ceilalți tu și eu, alți doi împătimiți.
În care yin și yang perfect se înțeleg.
Ce au fost odată doi, apoi un tot întreg.

03.01.2023

Vinul

O cupă de cristal cu vin
De-un roșu natural, sangvin
Îmi duce gandul hăt, departe
Unde e viață fără moarte.

Acolo e iubire pură.
Amorul e peste măsură.
Unde sărutul se mai fură
Şi nu mai este ciudă, ură.

Când seacă primul meu pocal
Apari ascunsă sub voal.
Măreață divă, o regină.
Bărbații la care se-nchină.

O altă dată evadez
În lumea care o creez.
Înc-un pocal de albul vin
În cinstea mea vreau să-l închin.

Apare-o tânără în ceață
Virgina, cea de dimineață.
Și cu privirea ei sfioasă
Pe mine fără grai ma lasă.

Mi-i teamă burnița dispare
De gânduri ce îmi sunt murdare.
Privirea mea ispititoare.
Întrerup visul. Rău mă doare.

O alta zi de escapadă
M-aruncă-n vinului cascadă.
Mângâi pocalul de Vermut
Ce ferm mă-deamnă l-așternut.

Apare ea în lenjerie.
Din accesorii – pălărie.
Încalecă genunchii mei.
Schimbă cravata pe curmei.

E vinul bun şi bun e vinul
Cel ce ne macină destinul.
Nu cred că vinul e de vină.
Tu ești licoarea ce domină.

15.03.2016

Felina

Cu paşii de pisică
Te-apropii tu de mine.
Şi-ţi toarce gura mică
Ceva făr’ de ruşine.

Întreaga ta fiinţă
Emană radiaţii
Şi ochiu-mi cade-n ţintă
De coapse fluctuaţii.

Înaintezi pe patru
Lăbuţe de felină.
Te mişti alene, tandru,
Încetişor spre mine.

Iar ochii-doua flăcări,
Priviri hipnotizante.
Fiinţa-ţi scrie cereri
Cu forme impozante.

Frânghii imaginare
Legat mi-au mâini, picioare.
De fiară simt suflarea
A tinerei fecioare.

Aştept cu nerăbdare
Să execuţi sentinţa.
Voi fi pradă uşoară –
Să-ţi împlineşti dorinţa.

februarie 2012