Frații

Prutule, cu apă lină,
Dorul doare și suspină.
Du-l în vale la Galați –
Să-l audă și-ai mei frați.

Că de când a fost odată
Basarabia cedată –
Am rămas orfani și goi,
Drept răsplată de război.

Ani și ani de-atunci trecu’,
Pe Prut ghimpii au crescut.
Mulți călăi s-au perindat –
Eu de frate n-am iutat.

Iar’ acum că-i primăvară,
Lasă inima tresară.
Să fim auziți de lume
Că suntem de la o mumă.

Frate, vreau să-ți spun doar una –
Nimeni nu ne vrea-mpreună.
De ți-e drag de al tău frate –
Hai, să facem o cetate.

21.03.2022

Drapelul şi soldatul

Într-o linişte mortală,
Printre lespezi de granit,
Lăsând umbră verticală,
Stau solemn înmărmuriţi:

Un soldat ce-şi joacă rolul,
El, fiindu-şi spectator.
Şi-un drapel, ce duce dorul
De străvechiul tricolor.

Stau în tihnă şi visează.
Se mimează reciproc.
Amândoi întruchipează
Al veciei sacru foc.

Preşedinţii îl sărută,
Ca Iuda pe Hristos,
Întorcându-se îl scuipă –
Căci nu le-a adus folos.

Lui soldat îi strânge mâna,
Viaţă bună îi promite…
Doar a cui, de este vina –
Nu se ţin de jurăminte?!…

Ţine minte, cetăţene:
Nu-i mai mare din valori –
Să-i cinsteşti, nu-ţi fie lene,
Pe soldat şi tricolor!

Transnistria

Venit-a o ciumă de rus pe la noi
Trăgând după sine stagnări şi noroi.
Pe malul cel stâng al bătrânului Nistru
Îşi trage o ţară şi el e ministru.

Atunci au sărit voluntarii la arme –
Să apere ţara şi ale lor mame.
Să îi amintească lui drac de moscal:
Bârlogul al lui e hăt- după Ural.

Dar iată pătrime de secol trecu
Şi porcul la noi un culcuş își făcu.
Se plimbă cu tancul, cuțitul-şi ascute,
Provoacă la sfadă cu tactici ştiute.

Rabdăul ne crapă. Speranța ne moare.
Oamenii pleacă. Moldova ne doare.
‘N calvar ca acesta ieșire mai e –
Hotarul pe Nistru. România. UE.

21.01.2018

Comatoasa

De ceva timp e în comă.  La terapie intensivă a unui spital dosit de publicitate, fie aceasta rea sau bună. E un spital modest, dintre acelea, pentru săraci. De când a intrat în comă, mama ei – Ramona e mereu alături. Medicii nu îi dau Mioarei prea multe șanse de supraviețuire. Nu pot să determine ce anume a cauzat coma. Dau vina pe malnutriție și imunitate slăbită…

Aare sub treizeci de ani, pe care i-a trăit mai mult pe entuziasm și optimismul specific tinerilor.

La împlinirea majoratului a plecat de acasă după o ceartă zdravănă cu maică-sa. Cea din urmă a scos-o pe ușă fără să îi dea o șansă să se angajeze la vre-un servici. A spus ca nu are cu ce o hrăni. Fata a găsit repede o locuință. În blocul vecin. Nu vroia să plece din cartierul verde. Vindea legume și fructe la o tarabă stradală – îndeletnicirea seculară a familiei sale.  Avea succes la clienți, mai cu seamă la bărbați. Le zâmbea seducător, în timp ce le vindea legume şi fructe la un preț mic. Apoi a venit criza și Ruslan. Zâmbetul a dispărut.  Locul lui au ocupat ochii plânși şi disperați. Ruslan, șeful poliției locale, se vedea într-însa, la propriu. Cu o poftă animalică şi orice preț dorea să se cărăbănească peste mlădiță. Deseori îi cumpăra o bună parte din marfă ca să îi câștige atenția. Săturat de lipsa de reciprocitate din partea fetei – a violat-o chiar în debaraua magazinului. A doua zi, Mioara a vrut să plece din oraș, însă agenții de patrulare au întors-o din drum și au bătut-o până la leșin, transmițându-i “complimente” de la șeful poliției. Acesta o vizita des acasă, satisfăcându-și pofta cu regularitate. La plecare îi lăsa amenințări cu moartea, în cazul în care va dori să fugă. Mioara din ce în ce se simțea tot mai rău. Se trezea cu dureri în tot corpul. Se temea să meargă la medic din cauza vânătăilor interminabile pe care le lăsau cele 120 de kilograme ale lui Ruslan. Fata nu vorbea cu nimeni.

Lesia, vecina Mioarei, era martoră indiferentă și silențioasă la urgia ei. Nimeni nu dorea să intre în conflict cu întâi-stătătorul poliției municipale. Într-o zi Mioara și-a pierdut cunoștința în stradă…

Ramona își spală fiica cu cearceafuri umede în fiecare dimineață și suspină la vederea petelor violete ce îi acopereau tot corpul.

– Doamnă, nu o mai spălați atât de des. Nu e nevoie.

– Domnule doctor, ce e cu ea?

– Facem tot posibilul.

Acest dialog avea loc deja de o săptămână.

Ieri i-a cedat un rinichi. La consiliul matinal al personalului medical s-a raportat de agravarea situației. După amiază s-a depistat o malformație la uter.

Șeful poliției a intrat la mai marele spitalului. Era înfuriat. Știa tot cartierul cine vizita domnița cu pricina nu tocmai pentru a bea ceai.

 – Nu are șanse, spuse medicul. Tendința e una negativă. O lună, cel mult. Dar, nu vă faceți griji, totul este sub control.

– Cum adică? A răcnit polițistul.

 – Păi, este o situație mai delicată. Bolnava poartă un copil.

 – E însărcinată?

 – Nu tocmai. E un copil mort. Un fetus ce s-a oprit din dezvoltare. Îl putem scoate, dar asta o poate omorî.

– Nu-mi pasă! Țipă ofițerul și ieși trântind puternic ușa.

A doua zi venise vecina să o viziteze. A intrat pe ușă cu capul aplecat.

– Îmi pare rău, dragă… Nu am crezut ca va fi așa, aproape că în șoaptă spuse femeia. O privi stingherit pe Ramona şi se așeză lângă ea. Mama fetei o ținea de mână și din când în când îi mângâia fruntea.

Peste o zi al doilea rinichi a cedat. Ramona primea sunete de la vecinii care o știau pe Mioara de copiliță gingașă și jucăușă. Exprimau simpatie și compasiune. O făceau din politețe, nu din dorința de a o ajuta cu ceva.

– Este nevoie de medicamente pe care spitalul nu le are. Şi nu sunt ieftine…, zise medicul în timpul examinării matinale.

– O va ajuta să își revină?

– Doamnă, nu putem garanta nimic!

La ușă bătu cineva.

 – Dumnezeu să o ierte. Unde e răposata, în ușă apăru figura unui bărbat.

– Ieși de-aici, cară-te! Strigă răgușit Ramona.

Lesia, s-a grăbit să iasă împreună cu bărbatul în hol.

– Cine sunteți? Ce faceți aici? La ușă aștepta un alt domn cu targa în mână.

– De la pompe funebre. Am venit după decedata.

 – Nu e moartă. Cine v-a trimis?

 – M-au sunat de la sectorul de poliție.

 – Probabil s-au încurcat. Plecați.

Bărbatul ieși din spital nedumerit.

Pentru ziua de mâine medicul deja și-a pregătit discursul. Dimineața Ramona va primi următorul verdict:

“Trăiește datorită aparatelor. Nu o putem menține la nesfârșit. Trebuie să vă hotărâți: ori plătiți în continuare, ori o luați acasă.”

Aprilie 7

Cu vorbe deșarte
Până-n Aprilie 7
Cu speranțele sparte
Până-n Aprilie 7
Cu lozinci fardate
Pe Aprilie 7
Cu tinerețile moarte
Pe Aprilie 7
Promisiuni călcate
După Aprilie 7
Cu rude plecate
După Aprilie 7
Milioane furate
După Aprilie 7
Valori discreditate
După Aprilie 7
Alegeri trucate
După Aprilie 7
Țară ratată
După Aprilie 7

07.04.2017

Speranțe moarte

Nu fi naiv şi nu lega speranțe
De oamenii ce sunt și care nu-s.
Deoarece există discrepanțe
În ceea ce poftești, ai spus ori nu ai spus.

Suntem cu toți ființe efemere
Cu așteptări, lacune, și dorințe.
De vei avea totul ce rânza-ți cere –
N-ai ști ce-i bine-rău, ce-i suferință…

C-un scop trimite soarta-n calea-ți oameni.
Ca să iubeşti-urăşti şi selectezi.
Așa e legea! Treci aceste vame!
De nu pe tine – tu exploatezi!

Nu încerca să-nvii speranțe moarte.
Taie şi-aruncă. Ştiu că e durut.
De vor fi vorbe pline sau deșarte –
Desface pânza! Ia de la-nceput!
22.06.2016