Arhive pe categorii: Poezii

Frica

Publicat pe de Standard 1

Într-o zi născut s-a frica
Dintr-o sperietură mică.
Deoarece îi era foame
A stat cu traiul lângă oameni.

I-a protejat de cruda fiară.
Şi în furtună să nu piară.
Așa a fost la început –
Mai mult în peșteri i-a ținut.

I-a ferit de zi lumină
În sclavie ca să-i țină.
Dar cu puțin nu s-a-mpăcat
Cu timpul frica a excelat

A inventat lor și un zeu
Le-a spus că totul va fi rău…
Dar oamenii au început
Sa ia curaj mai mult,  mai mult.

Ei au făcut o alianță
Între curaj, stimă, speranță
Și prin setea de cunoștințe
Au croit drum spre mari științe

Frica născând la rândul ei:
Ură, invidie, mişei,
Lene, haos, incompetență
Saracie, indiferență.

Alege tu cu rațiune.
Nu astepta din cer minune
Omul trăind la braț cu frica
Nu e capabil de nimica!

08.05.2016

Virtuala

Publicat pe de Standard Răspunde

De mai mult timp nu te ma văd
Decât pe blog și internet.
Suav glăsciorul nu-ți aud,
Zâmbetul franc, nemaivăzut.

Râsul hazliu, dantura goală –
Sminteşte rău şi bagă-n boală.
Mișcări cochete, de pisică,
Ce dinăuntru mă furnică.

Amprenta ce n-au pus-o anii.
Tandrețea ce n-o văd golanii.
Sufletul plin ce-naripează.
Chicot sublim ce violează.

Femeie-muză, vai de mine!
Te vreau acum. Să intru-n tine.
Vreau ca să nu dispari curând
Ci să zburăm sus, la Olimp.

Din gura-ți de nu voi gusta,
De n-am s-mă bag sub pielea ta –
Scaprea-mi n-am s-o pot ierta.
Amar o viață-oi regreta.

De-ai fi chiar și îndrăgostită –
Oricum rămâi a mea ispită.
Căci viața nu-i o exigență
Cât ai curaj şi ai potență.

03.05.2016

Carabinieri

Publicat pe de Standard 2

Eroi de azi, tineri mai ieri
Ei în formații se adună.
Ei se numesc Carabinieri –
Fideli tradiției străbune.

Căci au jurat sub steagul sfânt
Credință pentru al său popor.
Vor fi legați de Jurământ,
Dreptate, Cinste, Tricolor.

Iar când vrăjmașul va-ndrăzni
Să facă-n țară legea sa –
Carabinierii vor lovi,
La straja ordinii vor sta.

25.04.2016

Pește

Publicat pe de Standard Răspunde

Așa a fost şi va rămâne,
Oricât de mult ne-om stărui…
Nu poți la toți să le faci bine –
Egoul ne va stăpâni.

În lumea mare, peste tot
Mulțimea moda o dictează.
Poți fi chiar şi un idiot,
De-i poți seduce – te urmează.

De vicii lumea este plină.
Toți recunosc și le condamnă.
Dar când să vadă-a lor grădină –
Simțirea altceva îndeamnă.

Se zbate lumea ca un pește
‘N al vieții tulbur ocean.
De nu vei fi mâncat-vei creşte
Şi vei mânca alt moldovean.

11.04.2016

Copacii

Publicat pe de Standard Răspunde

Mă-ntreb de au copacii suflet?
Că brațele-şi întind spre stele…
De au ei grai, de au ei cuget?
De râd sau plâng în zile grele?

Se bucură de ploi cu soare
În primăvară timpurie?
Le pare rău de-a toamnei boare,
Când nu mai au o frunză vie?

Îi doare oare când toporul
Zdrobește crunt măduva firii?
Când beschia le curmă zborul,
Spulberând visul nemuririi?

Ei oare strigă, plâng de jale
Când îi transformă-n combustibil?…
Doar urlă-n vântului rafale
Neputincioși la act oribil.

Când focul nemilos îndeamnă
Şi mistuie a lor ființă –
Ei nu urăsc și nu condamnă.
Îndură, mor în umilință.

Ei speră-n viața de apoi
Că vor renaște-a doua oară
Într-un măreț de vin butoi,
Un dulce nai sau o vioară.

De n-ar avea acest noroc
Să dăinuiască peste timp –
Călăului vor fi cojoc.
Şi-n doi vor putrezi-n mormânt.

30.03.2016

Afecțiune

Publicat pe de Standard Răspunde

Tu te trezești de dimineață
De sărutările-i pe față.
Alene-ți pregătești cafea –
El e mereu în preajma ta.

Te-apleci ca să te-ncalți în tindă,
Iar el încearcă s-te cuprindă.
Pleci la serviciu de acasă –
El stă în prag și nu te lasă.

Fără el ziua trece greu.
Şi el îți duce dorul tău.
‘N oficiu gându-ți ne-mpăcat:
– Oare ce face? O fi mâncat?

Aștepți să treacă ziua plină
Al revederii ceas să vină.
Te simți iubită doar cu el,
Căci nu te va trăda mișel.

Pasul grăbit îți e spre casă:
– În calea-mi oare o să iasă?
Îl vezi cum fuge înspre tine.
Ești fericită. Te simți bine.

Cu-afecțiune l-ai cuprins:
– Lumina-n suflet mi-ai aprins!
Tu ești bărbatul meu de vis!
Cățelul meu iubit – Boris!

14.03.2016