Tu te trezești de dimineață
De sărutările-i pe față.
Alene-ți pregătești cafea –
El e mereu în preajma ta.
Te-apleci ca să te-ncalți în tindă,
Iar el încearcă s-te cuprindă.
Pleci la serviciu de acasă –
El stă în prag și nu te lasă.
Fără el ziua trece greu.
Şi el îți duce dorul tău.
‘N oficiu gându-ți ne-mpăcat:
– Oare ce face? O fi mâncat?
Aștepți să treacă ziua plină
Al revederii ceas să vină.
Te simți iubită doar cu el,
Căci nu te va trăda mișel.
Pasul grăbit îți e spre casă:
– În calea-mi oare o să iasă?
Îl vezi cum fuge înspre tine.
Ești fericită. Te simți bine.
Cu-afecțiune l-ai cuprins:
– Lumina-n suflet mi-ai aprins!
Tu ești bărbatul meu de vis!
Cățelul meu iubit – Boris!
14.03.2016