Nucul

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
Ce-ai răsărit din cânt de cuc…
Hai, spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce tot doina mi-o îngân?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
De ce poeţii-s arşi pe rug?
Hai spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce străinul e stăpân?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
Ce stai în câmp ca un haiduc…
Hai spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce la mamă nu mă-nchin?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
De ce toţi anii-n vânt se duc?
Hai, spune-mi tu, o nuc bătrân
De ce copiii nu-ţi mai vin?

Ascultă june, graiul meu…
Oftând cu frunzele-i din greu
Îi spuse nucul lăcrimând,
Din grele-i crengile scrâşnind.

Mai marii ce-au ieşit din voi
Vă fac necazuri şi nevoi.
Ei pradă ţara şi vă duc,
Ascultă de bătrânul nuc…

Vai, nuce, cum de poate fi
Să îţi baţi joc de-ai tăi copii?
Pe mama ta s-o prigoneşti?
Îmi pare rău să-ţi spun: greşeşti!

Prea bine ştii, din an în an
Cu fraţi din oastea lui Ştefan
Pe cei nebuni i-am izgonit
De rele ţara-m ocrotit.

Hai spune-mi, nuce, spune, zău
Tu nu te temi de fierăstrău?
Boierul pentru slova ta
În viaţă nu te va lăsa…

Iar nucul râse tare-n văi
De s-au speriat cioroii răi.
Şi-i spuse junelui aşa
Cum a mai spus şi altora:

De-o fi să fie – nu mă tem
De al toporului blestem.
Feciori ca tine au mai fost,
Cătând în lume-al vieţii rost…

Drept dar le-am dat câte o nucă –
La ei acasă să o ducă.
De-a fost feciorul pui de leu –
Va dăinui şi neamul meu.

De sunt pe-acest pământ viteji –
Vor răsări de nuci livezi!

23.11.2015

Nălucă

De eşti nălucă – pleacă!
Nu mă mai dojeni!
Speranţei gând îmi seacă
În fiecare zi.

Apari, de bună seamă,
Atunci când nu te-aştept.
Apeşi pe-aceeaşi rană –
Nu pare-a fi deştept.

Tu m-amăgeşti cu-o şoaptă,
M-atingi unde mi-e bine.
Iubirea mea e coaptă –
Înfruptă-te din mine!

Mă zădări rău acuma
Şi iarăşi mă alinţi.
Apari-dispari întruna!
Văleu! Mă scoţi din minţi!

Îţi simt privirea-n spate
Ce m-a împătimit.
Sărutul tău mă bate
Durerea m-a-nrobit.

Te caut ş-astă noapte
În umbrele pustii.
Strig numele-ţi în şoaptă
Şi te implor să vii.

Infima ta prezenţă
M-a alungat în rai.
Nu fi indiferentă,
Năluca mea – mai stai!

20.11.2015

Noi goi

Eu, tu, noi goi, culcaţi.
‘Mbătaţi de-amor şi ne-nfricaţi.
El, ea, sorb din priviri
Şi nu se pierd în amintiri.

Ei, doi, au inventat
Un vis banal demult uitat.
El, ea, pasionat
Picioare, braţe-au încleştat.

Eu, tu, ce am făcut
Pe-acel din roze aşternut?
Ei, doi s-au cunoscut –
El era mut, iar dânsa nud.

Ei, doi, n-au viitor –
Prezentul este viaţa lor.
Căci eu – mânat de dor,
Iar tu – în lume călător.

19.11.2015

Copile

Măi copile-zvealtă fire –
Ești a noastră nemurire.
A părinților speranță
Și a vieții importanță.

Cântă plaiul cât îl ai,
Căci e colțișor de rai.
Spune mamei: „Te iubesc!”
Și lui tata:” Te-ndrăgesc!”

Din povestea-i de bunică
Te înfruptă fără frica.
Cu bunicul fă un zmeu,
Că-i amic cu Dumnezeu.

Savurează clipa-n care
N-ai plecat peste hotare.
Știu,  acasă pâinea-i mică,
Dar crescută de tăticul.

Strânsă-n pace de bunelul,
Ce-i amic cu plugărelul
Frământată de bunica,
Coapta-n vatră de mamica.

2015

Artilerie şi rachete

Ei bubuie cu glas de comandant
De pare că sunt surzi de o ureche –
Vitejii ce pe umeri au purtat
Embleme de-artilerie si rachete.

Sunt zeii bătăliei ne-nfricaţi.
Ei lupta cu creioane şi carnete –
Vitejii ce pe umeri au purtat
Embleme de-artilerie şi rachete.

Peisajul luptei drastic l-au schimbat
Făr’ de vopsele, pânză şi palete –
Vitejii ce pe umeri au purtat
Embleme de-artilerie si rachete.

Ei scuipă foc şi pară ne-ncetat.
Răstoarnă munţi şi dealuri ca burete-
Vitejii ce pe umeri au purtat
Embleme de-artilerie si rachete.

Ei sunt elită-n trupe de uscat –
Vitejii militari, băieţi si fete.
Ce ani în şir pe umeri au purtat
Embleme de-artilerie si rachete.

2014

Ele

Ah, femeile viclene,
Ce dau repede din gene.
Fac să-aduci în faţa lor
Universul cel de dor…

24.10.2014