O, fruct dorit, cazi din copac!
Nu te-am gustat, dar-mi ești pe plac.
Stai colo-n vârf, seducător…
N-vara toridă – un izvor!

Născut în fumul norilor,
Scăldat de apa florilor,
Crescut în grija frunzelor,
Dorit de vraja buzelor.

Îmi râde ochiul de splendoare,
Cum te răsfață-amantul soare
Și te cufundă în văpaie.
Te mângâie de vânt o boare…

Fruct suculent, înmiresmat,
De tainic dor îmbujorat,
Eu te implor, cobori în jos
Pentru sărutu-mi amoros.

Cum ai putut mărite Creator
Să-l pui acolo sus, nepăsător,
N-bataia ochiului meu visător,
N-ispită-mi duce gând chinuitor?

Mă amețești, tu, fructul din Eden.
Îți tot închin catren după catren.
In jurul tău se-nvârte totu-n grație…
Și nu-i scăpare de această gravitație.

Al meu vei fi, de-ar trebui copac să tai!
Savoarea ta mă propulsează-n rai.
Mă-nchin doar la divina ta curbură.
Jertfesc și viața că să te ating cu gura.

22.06.2020.

A izbucnit dintr-o lumină,
De strălucire albă-i plină.
Ea a venit iarăşi la mine
Şi m-a atins cu mâna-i fină.

– Eşti îngerul care-mi păzeai
Tristeţea sufletului meu
Şi ca pe-un prunc tu mă iubeai,
Când mie-mi era foarte greu?

Tu ai luat un chip de fată,
Deşteaptă, veselă, frumoasă.
În jur splendoarea-ţi se revarsă,
Făcându-mi inima mai des să bată.

Abia se-aud muzici cereşti,
Ai Cupidonilor palavre,
Iar tu cu farmec îmi zâmbeşti
Şi mă întrebi: „Unde te doare?”

De ce se-ntâmplă, sunt uimit,
Admir ceea ce mă-nconjoară.
Oare ochii m-au minţit?
Privirea mea la dânsa zboară.

Nimic, nimic nu mă mai doare –
Grăbit cuvintele am spus,
Nu mai făceam nici o mişcare –
Total fiind al ei supus.

Când gândul tău este curat
Şi-i plină inima de bine,
Atunci din boală eşti furat
De îngerul cel de lumină.

ianuarie 2001