A izbucnit dintr-o lumină,
De strălucire albă-i plină.
Ea a venit iarăşi la mine
Şi m-a atins cu mâna-i fină.

– Eşti îngerul care-mi păzeai
Tristeţea sufletului meu
Şi ca pe-un prunc tu mă iubeai,
Când mie-mi era foarte greu?

Tu ai luat un chip de fată,
Deşteaptă, veselă, frumoasă.
În jur splendoarea-ţi se revarsă,
Făcându-mi inima mai des să bată.

Abia se-aud muzici cereşti,
Ai Cupidonilor palavre,
Iar tu cu farmec îmi zâmbeşti
Şi mă întrebi: „Unde te doare?”

De ce se-ntâmplă, sunt uimit,
Admir ceea ce mă-nconjoară.
Oare ochii m-au minţit?
Privirea mea la dânsa zboară.

Nimic, nimic nu mă mai doare –
Grăbit cuvintele am spus,
Nu mai făceam nici o mişcare –
Total fiind al ei supus.

Când gândul tău este curat
Şi-i plină inima de bine,
Atunci din boală eşti furat
De îngerul cel de lumină.

ianuarie 2001