Un pictor mi-aş dori să fiu.
Din buzele-ți să iau culoare
Ca să pictez cu ea o floare
Aprinsă roșu-purpuriu.

Din parul tău aș lua negrul –
Podoaba deasă capilară
De parcă e topită smoală.
Cu el aș fi pictat misterul.

Din ochii tăi îl vreau pe-albastrul.
Adânci, măreți precum e cerul
În care cauți adevărul.
Cu dânsul aş picta un astru.

Iar albul cel imaculat,
Din perla smalțului de dinte,
Ce-ascunde zâmbetul fierbinte,
Cu pensula ți-aş fi furat.

Cei doi gurgui ca două sâmburi
De-un veritabil cafeniu
Ce-ndeamnă firea la desfrâu –
Mă duce spre duioase gânduri.

Ca să pictez izvorul viu,
Un așternut înrourat…
De pe obrazul tău curat
Al lacrimii dă-mi străveziu.

Dar nu pictez, vai ce regret,
Căci aș picta un univers.
Finalizez doar înc-un vers,
Căci nu-s un pictor – sunt poet.

30.01.2016