De ceva timp e în comă.  La terapie intensivă a unui spital dosit de publicitate, fie aceasta rea sau bună. E un spital modest, dintre acelea, pentru săraci. De când a intrat în comă, mama ei – Ramona e mereu alături. Medicii nu îi dau Mioarei prea multe șanse de supraviețuire. Nu pot să determine ce anume a cauzat coma. Dau vina pe malnutriție și imunitate slăbită…

Aare sub treizeci de ani, pe care i-a trăit mai mult pe entuziasm și optimismul specific tinerilor.

La împlinirea majoratului a plecat de acasă după o ceartă zdravănă cu maică-sa. Cea din urmă a scos-o pe ușă fără să îi dea o șansă să se angajeze la vre-un servici. A spus ca nu are cu ce o hrăni. Fata a găsit repede o locuință. În blocul vecin. Nu vroia să plece din cartierul verde. Vindea legume și fructe la o tarabă stradală – îndeletnicirea seculară a familiei sale.  Avea succes la clienți, mai cu seamă la bărbați. Le zâmbea seducător, în timp ce le vindea legume şi fructe la un preț mic. Apoi a venit criza și Ruslan. Zâmbetul a dispărut.  Locul lui au ocupat ochii plânși şi disperați. Ruslan, șeful poliției locale, se vedea într-însa, la propriu. Cu o poftă animalică şi orice preț dorea să se cărăbănească peste mlădiță. Deseori îi cumpăra o bună parte din marfă ca să îi câștige atenția. Săturat de lipsa de reciprocitate din partea fetei – a violat-o chiar în debaraua magazinului. A doua zi, Mioara a vrut să plece din oraș, însă agenții de patrulare au întors-o din drum și au bătut-o până la leșin, transmițându-i “complimente” de la șeful poliției. Acesta o vizita des acasă, satisfăcându-și pofta cu regularitate. La plecare îi lăsa amenințări cu moartea, în cazul în care va dori să fugă. Mioara din ce în ce se simțea tot mai rău. Se trezea cu dureri în tot corpul. Se temea să meargă la medic din cauza vânătăilor interminabile pe care le lăsau cele 120 de kilograme ale lui Ruslan. Fata nu vorbea cu nimeni.

Lesia, vecina Mioarei, era martoră indiferentă și silențioasă la urgia ei. Nimeni nu dorea să intre în conflict cu întâi-stătătorul poliției municipale. Într-o zi Mioara și-a pierdut cunoștința în stradă…

Ramona își spală fiica cu cearceafuri umede în fiecare dimineață și suspină la vederea petelor violete ce îi acopereau tot corpul.

– Doamnă, nu o mai spălați atât de des. Nu e nevoie.

– Domnule doctor, ce e cu ea?

– Facem tot posibilul.

Acest dialog avea loc deja de o săptămână.

Ieri i-a cedat un rinichi. La consiliul matinal al personalului medical s-a raportat de agravarea situației. După amiază s-a depistat o malformație la uter.

Șeful poliției a intrat la mai marele spitalului. Era înfuriat. Știa tot cartierul cine vizita domnița cu pricina nu tocmai pentru a bea ceai.

 – Nu are șanse, spuse medicul. Tendința e una negativă. O lună, cel mult. Dar, nu vă faceți griji, totul este sub control.

– Cum adică? A răcnit polițistul.

 – Păi, este o situație mai delicată. Bolnava poartă un copil.

 – E însărcinată?

 – Nu tocmai. E un copil mort. Un fetus ce s-a oprit din dezvoltare. Îl putem scoate, dar asta o poate omorî.

– Nu-mi pasă! Țipă ofițerul și ieși trântind puternic ușa.

A doua zi venise vecina să o viziteze. A intrat pe ușă cu capul aplecat.

– Îmi pare rău, dragă… Nu am crezut ca va fi așa, aproape că în șoaptă spuse femeia. O privi stingherit pe Ramona şi se așeză lângă ea. Mama fetei o ținea de mână și din când în când îi mângâia fruntea.

Peste o zi al doilea rinichi a cedat. Ramona primea sunete de la vecinii care o știau pe Mioara de copiliță gingașă și jucăușă. Exprimau simpatie și compasiune. O făceau din politețe, nu din dorința de a o ajuta cu ceva.

– Este nevoie de medicamente pe care spitalul nu le are. Şi nu sunt ieftine…, zise medicul în timpul examinării matinale.

– O va ajuta să își revină?

– Doamnă, nu putem garanta nimic!

La ușă bătu cineva.

 – Dumnezeu să o ierte. Unde e răposata, în ușă apăru figura unui bărbat.

– Ieși de-aici, cară-te! Strigă răgușit Ramona.

Lesia, s-a grăbit să iasă împreună cu bărbatul în hol.

– Cine sunteți? Ce faceți aici? La ușă aștepta un alt domn cu targa în mână.

– De la pompe funebre. Am venit după decedata.

 – Nu e moartă. Cine v-a trimis?

 – M-au sunat de la sectorul de poliție.

 – Probabil s-au încurcat. Plecați.

Bărbatul ieși din spital nedumerit.

Pentru ziua de mâine medicul deja și-a pregătit discursul. Dimineața Ramona va primi următorul verdict:

“Trăiește datorită aparatelor. Nu o putem menține la nesfârșit. Trebuie să vă hotărâți: ori plătiți în continuare, ori o luați acasă.”