Pictor

Publicat pe de Standard Răspunde

673d40db-8dad-42a8-9d80-4883ba70e6e7_560_420

Un pictor mi-aş dori să fiu.
Din buzele-ți să iau culoare
Ca să pictez cu ea o floare
Aprinsă roșu-purpuriu.

Din parul tău aș lua negrul –
Podoaba deasă capilară
De parcă e topită smoală.
Cu el aș fi pictat misterul.

Din ochii tăi îl vreau pe-albastrul.
Adânci, măreți precum e cerul
În care cauți adevărul.
Cu dânsul aş picta un astru.

Iar albul cel imaculat,
Din perla smalțului de dinte,
Ce-ascunde zâmbetul fierbinte,
Cu pensula ți-aş fi furat.

Cei doi gurgui ca două sâmburi
De-un veritabil cafeniu
Ce-ndeamnă firea la desfrâu –
Mă duce spre duioase gânduri.

Ca să pictez izvorul viu,
Un așternut înrourat…
De pe obrazul tău curat
Al lacrimii dă-mi străveziu.

Dar nu pictez, vai ce regret,
Căci aș picta un univers.
Finalizez doar înc-un vers,
Căci nu-s un pictor – sunt poet.

30.01.2016

Testament

Publicat pe de Standard Răspunde

De n-aţi putea să ţineţi țara,
Vă zic, supuşii mei loiali.
De va fi viaţa voastr-amară
Să n-o-nchinaţi pentru muscali!

Dar cel mai mare rău în sine,
Să ţineţi minte ce vă spun.
Ne este sângele din vine,
Amestecat cu vin nebun.

Suntem haini cu-a noastră mamă.
Pe cei străini-i lăsăm în casă.
Ne mor copiii toţi de foame –
Dușmanul e poftit la masă…

Mai multe-au fost spuse de dânsul –
Moldovei mare domn Ştefan.
A contenit prostimi-i plânsul,
Iar ce s-a spus a fost în van.

20.01.2016

Imn

Publicat pe de Standard Răspunde

Uniţi sub stindardul domnesc,
Urmaşii de daci şi romani
‘N istorie drum îşi croiesc,
Viteji, nesupuşi de duşmani.

Pe plai mioritic au pus
Cetatea şi vatra a lor.
Cu-ncredere-n Domnul de sus
Luptând pentr-un bun viitor.

Pământul ne e colţ de rai,
Cu codri, livezi şi păşuni,
Cu doine ieşite din nai,
Lăsate demult de străbuni.

Căci graiul ne e mlădios –
Tezaur de nepreţuit.
Omagiu aducem pios
Acelor ce l-au făurit.

În veacuri să fie slăvit
Curajul a celor oşteni,
Cu sânge ce au preamărit
Onoarea purtată de vremi.

11.01.2016

Teiul

Publicat pe de Standard 2

Am tot rugat floarea de Tei
Secretul să mi-l spună:
De unde-atâta dragoste
De-o dă la toată lumea?

Iar Teiul blând mi-a povestit
Despre acele primăveri
Când fără saţ s-au drăgostit
Un el şi-o ea în calde seri.

De pruncii ce la umbra lui
De-a baba-oarba se jucau.
Cum turme mari de dalbe oi
Mânaţi de ciobănesc urcau.

De soarele acoperit de fum
Al caselor ce-au ars de vii
‘N războiul ce-şi făcuse drum
Prin oameni, lanuri şi câmpii.

Despre-un soldat ce-a poposit
Mergând spre satul său natal,
Care pe veci a obosit
Luat de dor al casei val.

De doina ce spre cer zbura
Din gura naiului cu jale.
De pânză cea ce flutura
Culorile sale spectrale.

Din viaţă Teiul a luat
Tot ce-i mai bun şi a iubit.
El dragostea-a multiplicat
Şi tuturor ne-a împărţit.

31.12.2015

Muza

Publicat pe de Standard Răspunde

Nu am avut parte de muză.
La mine dânsa n-a venit.
În viaţă nu-mi e călăuză –
Oricât de mult mi-aş fi dorit.

A apărut doar pentru-o clipă,
În jur vârtejuri ridicând.
Obrazul mi-a atins cu-aripa,
Palidul feţei-mbujorând.

Frumoasă e şi iubitoare –
Ispita visurilor mele.
De este zână, vrăjitoare …?
Nu ştiu care e dintre ele.

Nu pot să nu fiu egoist
Şi doar la mine vreau să vină.
Mă simt frustrat, dar realist –
Muza luminii aparţine.

23.12.2015

Nucul

Publicat pe de Standard Răspunde

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
Ce-ai răsărit din cânt de cuc…
Hai, spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce tot doina mi-o îngân?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
De ce poeţii-s arşi pe rug?
Hai spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce străinul e stăpân?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
Ce stai în câmp ca un haiduc…
Hai spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce la mamă nu mă-nchin?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
De ce toţi anii-n vânt se duc?
Hai, spune-mi tu, o nuc bătrân
De ce copiii nu-ţi mai vin?

Ascultă june, graiul meu…
Oftând cu frunzele-i din greu
Îi spuse nucul lăcrimând,
Din grele-i crengile scrâşnind.

Mai marii ce-au ieşit din voi
Vă fac necazuri şi nevoi.
Ei pradă ţara şi vă duc,
Ascultă de bătrânul nuc…

Vai, nuce, cum de poate fi
Să îţi baţi joc de-ai tăi copii?
Pe mama ta s-o prigoneşti?
Îmi pare rău să-ţi spun: greşeşti!

Prea bine ştii, din an în an
Cu fraţi din oastea lui Ştefan
Pe cei nebuni i-am izgonit
De rele ţara-m ocrotit.

Hai spune-mi, nuce, spune, zău
Tu nu te temi de fierăstrău?
Boierul pentru slova ta
În viaţă nu te va lăsa…

Iar nucul râse tare-n văi
De s-au speriat cioroii răi.
Şi-i spuse junelui aşa
Cum a mai spus şi altora:

De-o fi să fie – nu mă tem
De al toporului blestem.
Feciori ca tine au mai fost,
Cătând în lume-al vieţii rost…

Drept dar le-am dat câte o nucă –
La ei acasă să o ducă.
De-a fost feciorul pui de leu –
Va dăinui şi neamul meu.

De sunt pe-acest pământ viteji –
Vor răsări de nuci livezi!

23.11.2015