Ion, capra și lupii

Ion s-a plâns că timp de 30 de ani, Primăria nu l-a ajutat deloc:

– Niște piatră, cărămidă sau ciment! se vaietă Ion. Așadar s-a descurcat cum a putut. Gospodăria i-a rămas de la părinți. Casă bătrânească, cu un gard, că uneori vacile satului se pomeneau în grădina ”gospodarului”. Câinele era ca și casa. Bătrân, sărmanul. Un maidanez, jalnic la aparență, flocos, fără dinți. Acesta mai tot timpul dormea în cușca sa. Mai lătra uneori, dar discret. De parcă povestea cuiva despre tinerețea lui. Abia de se auzea. Vecinii, ca prin minune, apăreau pe prispa lui Ion, fără ca acesta să audă ”anunțul” așteptat de la un câine că se apropie cineva de ogradă. Din animale cornute, Ion avea o capră. Care, de bine, de rău îi era spor la gospodărie. Luna trecută s-a auzit că în satul vecin haitele de lupi au spintecat câteva oi. Din această cauză, sau nu, de la raion a venit vestea că se va oferi un ajutor pentru săteni în materiale de construcții. Sătenii bucuroși au început voios a sfătui ce și cât le trebuie. Iar Ion, a luat apă în gură. Mihai, vecinul de peste drum, se lăuda:

– Mi-am luat și pușcă cu două țeji. Pah! Pah! și lupii nu-s.

Vasile, din vale, îi tot spunea:

– Măi Ioane, scrie la Primărie o cerere, să îți faci un gard acătării, și i-ați un câine de treabă! Vezi că vin lupii.

Iar Ion, după ceva timp, veni și cu un răspuns:

– Eu nu m-am hotărât încă. Las, că știu eu și-mi trebuie. Am vorghit cu Maria mea, despre asta, cum ne vom descurca cu grozăjenia asta. Dar nu știu când, vom vede și-om fași. Gradu – șini să-l clădească. Maria e femeie, da mi mini mă doare spatili. Cât despre câine – nu ne trebu nouă altu, să mai zădăre luchii șeia. Poate or trece luchii pe-alături, cap am doar o capră… Să se teamă șei cu turmele… Și ne trebu nouă pușcă? A mai traji sângură și oi pațî șeva…

P.S. Coincidența cu evenimentele și personajele reale este o pură întâmplare.

TOT LA ACEASTĂ TEMĂ

Comatoasa

De ceva timp e în comă.  La terapie intensivă a unui spital dosit de publicitate, fie aceasta rea sau bună. E un spital modest, dintre acelea, pentru săraci. De când a intrat în comă, mama ei – Ramona e mereu alături. Medicii nu îi dau Mioarei prea multe șanse de supraviețuire. Nu pot să determine ce anume a cauzat coma. Dau vina pe malnutriție și imunitate slăbită…

Aare sub treizeci de ani, pe care i-a trăit mai mult pe entuziasm și optimismul specific tinerilor.

La împlinirea majoratului a plecat de acasă după o ceartă zdravănă cu maică-sa. Cea din urmă a scos-o pe ușă fără să îi dea o șansă să se angajeze la vre-un servici. A spus ca nu are cu ce o hrăni. Fata a găsit repede o locuință. În blocul vecin. Nu vroia să plece din cartierul verde. Vindea legume și fructe la o tarabă stradală – îndeletnicirea seculară a familiei sale.  Avea succes la clienți, mai cu seamă la bărbați. Le zâmbea seducător, în timp ce le vindea legume şi fructe la un preț mic. Apoi a venit criza și Ruslan. Zâmbetul a dispărut.  Locul lui au ocupat ochii plânși şi disperați. Ruslan, șeful poliției locale, se vedea într-însa, la propriu. Cu o poftă animalică şi orice preț dorea să se cărăbănească peste mlădiță. Deseori îi cumpăra o bună parte din marfă ca să îi câștige atenția. Săturat de lipsa de reciprocitate din partea fetei – a violat-o chiar în debaraua magazinului. A doua zi, Mioara a vrut să plece din oraș, însă agenții de patrulare au întors-o din drum și au bătut-o până la leșin, transmițându-i “complimente” de la șeful poliției. Acesta o vizita des acasă, satisfăcându-și pofta cu regularitate. La plecare îi lăsa amenințări cu moartea, în cazul în care va dori să fugă. Mioara din ce în ce se simțea tot mai rău. Se trezea cu dureri în tot corpul. Se temea să meargă la medic din cauza vânătăilor interminabile pe care le lăsau cele 120 de kilograme ale lui Ruslan. Fata nu vorbea cu nimeni.

Lesia, vecina Mioarei, era martoră indiferentă și silențioasă la urgia ei. Nimeni nu dorea să intre în conflict cu întâi-stătătorul poliției municipale. Într-o zi Mioara și-a pierdut cunoștința în stradă…

Ramona își spală fiica cu cearceafuri umede în fiecare dimineață și suspină la vederea petelor violete ce îi acopereau tot corpul.

– Doamnă, nu o mai spălați atât de des. Nu e nevoie.

– Domnule doctor, ce e cu ea?

– Facem tot posibilul.

Acest dialog avea loc deja de o săptămână.

Ieri i-a cedat un rinichi. La consiliul matinal al personalului medical s-a raportat de agravarea situației. După amiază s-a depistat o malformație la uter.

Șeful poliției a intrat la mai marele spitalului. Era înfuriat. Știa tot cartierul cine vizita domnița cu pricina nu tocmai pentru a bea ceai.

 – Nu are șanse, spuse medicul. Tendința e una negativă. O lună, cel mult. Dar, nu vă faceți griji, totul este sub control.

– Cum adică? A răcnit polițistul.

 – Păi, este o situație mai delicată. Bolnava poartă un copil.

 – E însărcinată?

 – Nu tocmai. E un copil mort. Un fetus ce s-a oprit din dezvoltare. Îl putem scoate, dar asta o poate omorî.

– Nu-mi pasă! Țipă ofițerul și ieși trântind puternic ușa.

A doua zi venise vecina să o viziteze. A intrat pe ușă cu capul aplecat.

– Îmi pare rău, dragă… Nu am crezut ca va fi așa, aproape că în șoaptă spuse femeia. O privi stingherit pe Ramona şi se așeză lângă ea. Mama fetei o ținea de mână și din când în când îi mângâia fruntea.

Peste o zi al doilea rinichi a cedat. Ramona primea sunete de la vecinii care o știau pe Mioara de copiliță gingașă și jucăușă. Exprimau simpatie și compasiune. O făceau din politețe, nu din dorința de a o ajuta cu ceva.

– Este nevoie de medicamente pe care spitalul nu le are. Şi nu sunt ieftine…, zise medicul în timpul examinării matinale.

– O va ajuta să își revină?

– Doamnă, nu putem garanta nimic!

La ușă bătu cineva.

 – Dumnezeu să o ierte. Unde e răposata, în ușă apăru figura unui bărbat.

– Ieși de-aici, cară-te! Strigă răgușit Ramona.

Lesia, s-a grăbit să iasă împreună cu bărbatul în hol.

– Cine sunteți? Ce faceți aici? La ușă aștepta un alt domn cu targa în mână.

– De la pompe funebre. Am venit după decedata.

 – Nu e moartă. Cine v-a trimis?

 – M-au sunat de la sectorul de poliție.

 – Probabil s-au încurcat. Plecați.

Bărbatul ieși din spital nedumerit.

Pentru ziua de mâine medicul deja și-a pregătit discursul. Dimineața Ramona va primi următorul verdict:

“Trăiește datorită aparatelor. Nu o putem menține la nesfârșit. Trebuie să vă hotărâți: ori plătiți în continuare, ori o luați acasă.”

Armata e… un câine!

La 26 de ani depărtare de la proclamarea independenței Republicii Moldova, o bună parte a cetățenilor acestei țări, în continuare susțin că statul nu are nevoie de Armată. Mai mult ca atât, aceste idei le-au preluat și unii politicieni. Prin acest eseu, am încercat, într-un mod artistic, ironic și cu o simbolistică pronunțată, să îi contrazic, aducând argumente în favoarea Armatei, comparând-o cu un câine de la o gospodărie țărănească. Nu sunt un cunoscător al câinilor, așa că sfaturile de mai jos sunt o presupunere.

Să începem. Orice gospodar, după finisarea construcției (independența țării) își aduce nevasta și copiii (poporul) în casă nouă. Stăpânul gospodăriei (Parlament, Președinte și Guvern) este responsabil de fericirea familiei, deoarece el conduce gospodăria, dobândește hrană pentru familia sa (încheie acorduri de colaborare și dezvoltă economia), el strigă „prindeți hoțul” (declară starea de război). După construcția gardului (frontieră de stat), își aduce un câine (Armata). Îl poate procura, însă cu puține finanțe la început de cale, deseori îl aduce de undeva (formarea armatei). Ce fel de rasă? Vom examina mai jos. Pentru ce îl aduce? Să păzească gospodăria, adică țara. De cine să o păzească? De cei din afara gospodăriei: vecini, oameni străini, alți câini. Ar putea stăpânul să o facă singur? Da. Însă noaptea el doarme, ziua muncește pe deal, mai merge în ospeție, etc. Ar putea să impună soția și copiii să apere ograda? Da. Însă nevasta are treburi casnice: spălat, gătit, călcat; copiii – care la grădiniță, care la școală… În caz de pericol mare stăpânul își va înarma familia (mobilizare generală), însă pe timp de pace câinele e paznicul de nădejde.

Să vedem ce fel de câine a adus stăpânul, adică ce rasă are. Deseori e o corcitură (armată slab pregătită și dotată). Ar dori stăpânul un Pit bull (tancuri și aviație de vânătoare) sau un Staffordshire Terrier (submarine și portavioane), ca să rupă străinii și câinii lor în bucăți, însă aceștia costă, mănâncă mult și bunișor, dar și sunt periculos de agresivi – pot să rupă lesa și să atace oamenii prin sat. Un Ciobănesc German s-ar potrivi, însă nici acesta nu este ieftin și necesită dietă mai specială, vaccinare, dar și multe antrenamente în școlile pentru câini. Cu siguranță nu va aduce un Chihuahua ori Pudel, cu toate că nevestei și copiilor le-ar plăcea, însă membrii familiei trebuie să cunoască faptul (comunicare strategică) că câinele trebuie să arate feroce, să latre tare, să aibă colți ascuțiți și să fie puternic (armată bine instruită, mobilă, dotată cu armament modern și asigurată social). Mai mult ca atât, îl vor râde vecinii la vederea unui Pudel. Deci rasa…o corcitură. Chiar și în cazul în care nu ați dat bani pentru achiziționarea unui câine de rasă, acesta necesită investiții imediate. Investițiile vor depinde de pericolele posibile sau existente. În primul rând locul de dispunere a gospodăriei (situația geo-politică): în mijlocul satului ori pe vârful dealului. În cazul în care se află în mijlocul satului, trebuie să faceți cunoștință cu vecinii, dacă e posibil să deveniți prieteni. Să cunoașteți intențiile lor și relațiile lor în mahala și ce fel de câini le păzesc casa. Dar, să nu vă limitați la vecinii imediați, căci în mahala pot exista tot felul de bețivi, tâlhari, nemernici, care vor dori să șterpelească ceva de prin ograda dumneavoastră ori să profite de nevasta voastră tânără și frumoasă, cât vă aflați pe deal. În cazul în care gospodăria se află pe vârful dealului (statut de neutralitate), nu veți putea conta pe vecini și pe câinii lor (lipsă de alianță). Mai mult ca atât, veți fi supuși riscurilor atacului animalelor sălbatice: lupi, vulpi, etc.(teroriști, mișcări separatiste). În asemenea caz se recomandă să aveți mai mulți câini (subunitățile armatei se repartizează pe zone de responsabilitate): unul la poartă (forțe terestre), unul la coștereață (forțe aeriene, inclusiv apărare antiaeriană), hambar (logistică), beci (forțe strategice) și unul slobod prin ogradă (forțe speciale).

Este binevenit când câinele deseori e dezlegat și să se plimbă prin ogradă. În primul rând, soția și copiii vor dezvolta o relație apropiată cu patrupedul, nu se vor teme de el și îl vor socoti ca membru al familiei (imaginea pozitivă în societate). Într-al doilea rând, câinele nu va proteja numai stăpânul, dar și restul familiei (controlul democratic asupra forțelor armate). Copiii străini trebuie să vadă câinele dezlegat și să nu încerce să sară gardul după căpșune (descurajarea agresiunii armate). Cușcă (asigurarea cu spațiul locativ la locul de serviciu). Da, câinele are nevoie de cușcă. Timp cât vă slujește, trebuie să fie apărat de vânt și ploaie. Dieta. Oasele și rămășițele de pe masa gospodarului (aprox. 0,4% din PIB) nu îl vor lăsa să moară de foame, dar, totodată, performanțe mari să nu așteptați. La sosirea vecinului în ograda voastră, acesta va fugi la el să cerșească mâncare, ori se va ascunde în cușcă cu coada între vine (subfinanțarea din partea statului). Ca să vă servească bine – dați-i de mâncare. Dieta canină trebuie diversificată (30% – salariu, 30% – instruire, 30% – achiziții de armament modern). Un câine flămând va slăbi repede și va arăta urât. Au fost înregistrate multiple cazuri, când câinii înfometați plecau de la stăpâni. Antrenați-vă câinele. Învățați-l să vă execute comenzile. Să latre când e primejdie (înștiințare timpurie) și să atace la comandă când sunteți lângă el și atunci când nu sunteți alături. În lipsa dumneavoastră câinele trebuie să știe ce să facă (în caz de agresiune militară). După ce l-ați învățat comenzi de bază (instruire internă), duceți-l la cursuri pentru câini (instruire/aplicații în afara țării). Acolo, repede vă veți da seama că câinele vostru mai are mult de învățat. Frecventând cursurile respective,  câinele nu va mai fi intimidat de alți oameni și alți câni. Va ști cum să se comporte în afara ogrăzii. Participați la competiții pentru câini. Așa veți dezvolta relațiile cu alți gospodari și profesioniști în domeniul creșterii și dezvoltării câinilor. Mergeți cu câinele la vânătoare (misiuni internaționale). Numai în sălbăticie (teatrele de operații), câinele își va dezvolta pe deplin instinctele, mirosul și viteza de atac. Totodată, va învăța să vâneze în haită cu alți câini – o metodă mai eficientă decât de unul singur (interoperabilitate).  Duceți-l la veterinar regulat (asigurarea medicală și reabilitarea). Colții, blana, mușchii, ghearele, trebuie să fie în stare de luptă. Mergeți cu el prin sat (aplicații regionale și multinaționale). Vecinii și mahalagii trebuie să știe că aveți câine. Unul puternic, sănătos și fidel. Potențialii nemernici trebuie descurajați din timp. Nu loviți câinele. Vă va mușca, ori va fugi de acasă. Lăsați-l să latre când în ogradă vine un străin. Câinele trebuie încurajat să latre. Aceasta este meseria lui. Vorbiți-i și mângâiați-vă câinele. Ca urmare, animalul dezvoltă o legătură mai strânsă cu stăpânul său. Dacă câinele a prins un intrus, fie în ogradă, fie la vânătoare – premiați-l cu ceva gustos. Câinele trebuie să știe că pentru succese va fi răsplătit. Nu puneți câinele să vă prindă șobolani (implicarea în alte domenii decât cele Constituționale). Șobolanii (criminalitatea internă) e treaba motanului (trupele interne). Nu hrăniți motanul mai bine decât câinele (remunerarea în cadrul structurilor de forță). Cel din urmă va deveni gelos, va refuza să mai latre și poate disprețui motanul. S-au atestat cazuri când câinii au început să prindă șobolani pentru a fi hrăniți și tratați ca motanii (militarii își schimbă profesia pentru un salariu mai bun). În cazuri excepționale, când motanii nu fac față multitudinii de șobolani, iar soția și copiii în panică au fugit la vecini și situația e de natură că riscați să pierdeți gospodăria (război hibrid) – folosiți câinele. După restabilirea ordinii – legați câinele la loc. Procurați-i câinelui lesă frumoasă și trainică (uniformă militară). Câinele este imaginea voastră, prieten devotat și ajutor de nădejde la gospodărie.