Căderea fulgilor de nea
Mărturisesc tristeţea mea…
Şi ai zăpezilor regină
Din ochii mei fură lumină.
E pacea ce o căutam.
Încet se-nchid pleoape
Şi liniştea ce o doream
O voi găsi cu moartea.
Eu de tristeţi am obosit
Şi gându-mi e în ceartă.
De parcă nu am reuşit
Ca să îţi spun „Mă iartă”.
Eu sper ca tu o să-nţelegi
Cuvinte ce-s răscoapte,
Că nu se cade să te legi
Cu ciudă, ură, moarte.
2012
Când nu există omul –
Nu ai cui reproşa.
Nu poţi să judeci robul
Că a greşit ceva
Banal tu zici, adesea
Că poate-nlocui
Un om pe altul, simplu,
Uşor, cât ai clipi.
Hai experimentează
Devino Dumnezeu !
Cât nu te afectează
Aşa vei face, zău!
Tu oamenii asemeni
Cu iepuri, şobolani.
Făcând experimente
Schimbi sufletul pe bani.
Dece dar ai regrete
Când maica-ţi vezi în raclă?
N-ar trebui să-ţi pese
De-o bătrânică moartă!
Îmi pun tot întrebarea
Plângi tu de jale oare
Când camere imprimă
Şi sună difuzoare?
Să ştii că ai sortit
Zeci, mii la suferinţă.
La pântec te-ai gândit
Semnându-le sentinţa.
De-ţi vei spăla cămaşa
Şi preotul de-o va sfinţi –
Făţărnicia-ţi greu miroase,
Indiferenţa-ţi va puţi.
2012
VitaVers 