Eu mă cufund în taina nopţii
Şi mintea mea e apă lină
Care mă duce-n fluxul sorţii
La visul meu ce mă alină.

În universul cel dorit
Trăiesc a doua viaţă.
Acolo cad în infinit
Pân′ mâine dimineaţă.

Ah, vântul visului adie…
Firul s-a rupt şi nu mă ţine.
Tot mai departe-i lumea vie –
M-afund în vis, căci vremea-i vine.

Alunec… şi dispar în beznă.
Plutești acum în preajma mea.
Suflarea ta mi-e moale pernă.
Îţi simt atingerea, abia.

Lăuntrică simt apăsare,
De parcă sufletul s-a strâns
Şi chinul este aşteptarea
Al pasiunii foc aprins.

Ador atingerea uşoară
A degetelor tale, fină.
Ea mă sminteşte, mă-nfioară
Ca şi privirea ta senină.

Vom fi uitaţi de-acest pământ,
Făcându-ne vapori de apă.
Vom fi suflarea unui vânt,
Topindu-ne unul în altul.

E vis. Acesta-mi dă speranţa.
Și cred că el îmi este soarta.
A unei dragoste balanţa
Ce ne-a legănat odată.

Unde e, totuşi, cel hotar –
Că-i vis, ori e realitate?
Căci unii spun: iubirea-i dar
Al vieţii noastre blestemate.

2005