Amata e familia mea

O spun părtinitor, fiind copil de militar, iar mai apoi făcând carieră în Armata Națională.
La început, un romantism juvenil, iar apoi o chemare a ființei. Militaria cultivă virtuți și protejează valorile milenare ale strămoșilor.

Îl citez pe tatăl meu, colonel în rezervă, Andrei Bunduchi: ”Armata este mai mult decât o carieră, este o vitață dedicată țării.”

Pentru mine – Armata e familia mea. La propriu și la figurat. Tatăl – Andrei, fratele – Veaceslav și eu, suntem parte a acestei mari familii.
De Ziua Armatei Naționale a Republicii Moldova vă urez tuturor pace cu un îndemn – pacea trebuie apărată, chiar și cu arma în mâini!

Masca

Ies din casă, iau paltonul
Aranjez atent bretonul
Îmi trag masca-ngândurată
Scuip mustos pe vechea pată…

Merg pe stradă, lume rece
Colbul timpului mă-ntrece
Nu le spun nimic pe față
Nici acum, nici altă viață.

Nesimțitul cu tupeu.
Fără mască nu sunt eu.
Ce crezi vei vedea sub ea?
Pură goliciunea mea.

2025

Independența

Sub cerul plin de stele, pe-al țării sfânt pământ,
Un freamăt viu de viață se aude în vânt.
O pânza mândru flutură cu cele trei culori,
Și ne-aduce-n suflet o mie de fiori.

O lacrimă de dor se-nșiră pe obraz,
Căci drumul libertății a fost plin de necaz.
Dar și-a găsit tăria o soră și un frate,
Să țină piept dușmanului cu mare demnitate.

Uniți suntem o forță ce greu e de oprit.
Că să prospere țara ce am moștenit.
Un militar veghează sub pânză an de an
Pacea ce ne duce pe-un drum european.

2025

Dezinformarea și impactul ei devastator

Într-o lume interconectată, unde informația circulă rapid și adesea fără filtre, dezinformarea devine o forță destructivă care afectează profund activitățile guvernelor, dar și ale cetățenilor. Vizibilitatea acestei probleme este accentuată de conflictele armate, cum ar fi cel din Ucraina, unde familiile sunt destrămate din cauza opiniei contradictorii și propagandei care le fragmentează relațiile.

În Ucraina, povestea unei mame și a fiicei sale ilustrează perfect efectele devastatoare ale dezinformării. Fiica, înrolată în armată, luptă cu curaj pentru țara ei, având convingerea că apără suveranitatea și integritatea teritorială a statului. La polul opus, mama ei, cu o minte influențată de propaganda rusă, se îndoiește de veridicitatea informației transmise chiar de fiica sa și susține agresiunea Federației Ruse. Această neînțelegere fundamentală creează o prăpastie între ele, o tăcere apăsătoare care se amplifică cu fiecare confruntare asupra informațiilor apărute în spațiul public.

În Republica Moldova, povestea se repetă, dar cu un alt decor. Tatăl, un susținător al unui oligarh condamnat fugar, își împărtășește ideologiile și convingerile, manifestându-și susținerea față de o agendă politică ce proslăvește legături cu Moscova. În același timp, fiul său, înscris în Armata Națională, încearcă să îl convingă că individul promovează falsuri pentru propriul său beneficiu. țării. Între cei doi se instalează o tensiune umană, o rivalitate pe fundalul unei perspective distorsionate asupra realității.

Dezinformarea creează, de asemenea, lipsa încrederii în organele statului chiar și în țările cu o democrație bine dezvoltată, generând haos. Inamicul potențial țintește această vulnerabilitate pentru a ataca acel stat, declanșând o acțiune militară, având mai multe șanse să nu întâmpine rezistență din partea populației pe care vrea să o supună.

În momentele de criză, coeziunea socială devine un element esențial pentru supraviețuirea unei societăți amenințate. În fața unui inamic extern, atât provocările, cât și oportunitățile de a uni comunitățile se amplifică. Strategiile de apărare nu se limitează la simpla mobilizare militară, ci se extind în domeniul social și psihologic, recunoscând importanța solidarității în confruntarea cu adversarul.

Înțelepciunea străveche a lui Sun Tzu, în opera sa „Arta războiului”, ne oferă perspective relevante asupra acestei teme. Conform lui Sun Tzu, arta supremă a războiului este supunerea inamicului fără a purta vre-o luptă. Această abordare subliniază importanța strategiilor inteligente care pot descuraja agresorii prin coeziune și unitate interna, mai degrabă decât prin confruntări deschise. Când o societate este unită, inamicii externi se descurajează, având puține șanse să își atingă scopurile.

Citatul „Civis pacem para bellum” | „Vrei pace – gătește-te de război” ne reamintește că pregătirea pentru conflict trebuie să meargă dincolo de aspectele militare directe. În contextul coeziunii sociale, aceasta implică crearea unei comunități bine educate, informate și pregătite să colaboreze pentru a face față amenințărilor. O societate bine integrată, ce valorifică diversitatea și se bazează pe încredere și respect reciproc, devine mai rezistentă la influențele distructive, precum dezinformarea și propaganda care pot eroda unitatea.

În concluzie, dezinformarea și propaganda nu doar că destabilizează societăți, dar și sfâșie familiile. Este imperativ să conștientizăm impactul pe care informațiile false îl pot avea asupra relațiilor interumane și să încercăm să reconstruim punți, bazate pe comunicare deschisă și sinceritate. Numai așa putem spera să ducem o luptă eficientă împotriva urii și dezbinării.

Postul Nr. 2

Vezi, acolo-n umbra serii,
Se ascunde-n fum de frunze,
Cufundat în cânt de greieri
Cu un fluier lin pe buze.

E un tânăr, ce se plimbă
Timpul măsurând cu paşii,
Printre sârma care-nghimpă…
…Înflorind privea copacii.

Straie aranjate are –
Străluceşte ca un mire.
Negre cizme în picioare,
Aţintită îi privirea.

Toata lumea-i ştie rostul –
Este-al ţării mândru fiu.
El acum păzeşte postul
N-haine kaki şi chipiu.

Într-o poză – ca-n oglindă,
Îşi admiră drăgălaşa.
Colţul buzelor se-ntinde,
Amintindu-şi de ai casei.

Căci aşa-i regulamentul –
El păzeşte-al nostru somn
Şi nu-şi lasă armamentul
Până camarazii dorm.

Bucură-te pentru dânsul
Şi-n tot felu-ncurajează-l.
Încetează mamă plânsul,
Alungând din ochi necazul.

Căci aşa e la armată
După sfântul jurământ.
Pentru-a vitejiei faptă.
Pentru pace pe pământ.

Tu, slujeşte, brav soldat!
Fă-ţi cu cinste datoria.
Al lui tata bunul sfat
Uşura-ţi-va cătănia.

februarie 2011

Molitva

Eu iarăşi sting firavă candela minţii
Şi lacrima-ncet umezeşte obrazul.
În umbră, un pas fac în urmă toţi sfinţii,
Stafii împrejur. Mă cuprinde necazul.

Monştrii dau glas undeva-n întuneric,
Şi clinchetul apei se-aude-mprejur…
Mă simt singuratic, trădat şi nemernic,
Destinul meu este salvarea s-o fur.

Fac paşi înceţi cu picioarele goale,
Mâna mi-o-ntind în pustiu tremurând.
În piept se naşte un ţipăt de jale –
Focul molitvei s-aprinde în gând.

Gura încearcă să scoată un sunet…
Mugetul, şoapta mimează cuvinte.
Pulsul loveşte mai rău ca un tunet
Sângele rece în capul fierbinte.

Îngeri dansează cercuri în cer
Păzind un cuvânt care e Adevăr.
Mă-ndrept ş-arunc de pe umerii piatra,
Rămân doar cuvintele:
„Doamne mă iartă”