Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
Ce-ai răsărit din cânt de cuc…
Hai, spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce tot doina mi-o îngân?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
De ce poeţii-s arşi pe rug?
Hai spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce străinul e stăpân?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
Ce stai în câmp ca un haiduc…
Hai spune-mi tu, o, nuc bătrân
De ce la mamă nu mă-nchin?

Hai, spune-mi tu, bătrâne nuc,
De ce toţi anii-n vânt se duc?
Hai, spune-mi tu, o nuc bătrân
De ce copiii nu-ţi mai vin?

Ascultă june, graiul meu…
Oftând cu frunzele-i din greu
Îi spuse nucul lăcrimând,
Din grele-i crengile scrâşnind.

Mai marii ce-au ieşit din voi
Vă fac necazuri şi nevoi.
Ei pradă ţara şi vă duc,
Ascultă de bătrânul nuc…

Vai, nuce, cum de poate fi
Să îţi baţi joc de-ai tăi copii?
Pe mama ta s-o prigoneşti?
Îmi pare rău să-ţi spun: greşeşti!

Prea bine ştii, din an în an
Cu fraţi din oastea lui Ştefan
Pe cei nebuni i-am izgonit
De rele ţara-m ocrotit.

Hai spune-mi, nuce, spune, zău
Tu nu te temi de fierăstrău?
Boierul pentru slova ta
În viaţă nu te va lăsa…

Iar nucul râse tare-n văi
De s-au speriat cioroii răi.
Şi-i spuse junelui aşa
Cum a mai spus şi altora:

De-o fi să fie – nu mă tem
De al toporului blestem.
Feciori ca tine au mai fost,
Cătând în lume-al vieţii rost…

Drept dar le-am dat câte o nucă –
La ei acasă să o ducă.
De-a fost feciorul pui de leu –
Va dăinui şi neamul meu.

De sunt pe-acest pământ viteji –
Vor răsări de nuci livezi!

23.11.2015