Andrei Dementie Bunduchi

Îți mulțumesc, iubite tată!
Un grand mersi. Al tău băiat.
Primește-n dar, ca o răsplată
Acest catren, cu mare drag.

Ești suflet dur, deopotrivă
Cu-n fredonat de melodie.
Ai îmbinat putere, milă.
Într-o frumoasă armonie.

Salvă de tun îți este glasul,
Iar mâna fermă – mângâierea.
În care și-a găsit popasul
Blândețea, muzica, puterea.

Tu ești un stâlp al dinastiei.
Un mândru fiu de la Buțeni.
Ne-ai oferit o moștenire
Ce va trăi și peste vremi.

Din vorba ta cea înțeleaptă:
„Armată, cinste, datorie.”
Eu am clădit un drum, o soartă.
Și totul mulțumită ție.

Îți mulțumesc, iubite tată!
Un grand mersi. Al tău băiat.
Nutresc cea clipă așteptată,
Când vom mai sta, în doi, la sfat.

20.06.2022

Oglinda


Nu sunt un bun creştin –
Mă rog când vreau ceva.
Neomenos sunt şi hain –
Mă chinuie invidia.

Nu sunt un bun fecior,
Părinţilor mândrie.
Nu sunt lor de-ajutor,
Din simplă lenevie.

Nici soţ nu sunt prea bun –
Îmi port de grijă mie,
Şi-a fost să mă cunun
C-un rob la gospodărie.

Nu sunt un tată bun,
Copiilor exemplu.
N-am timp ca să mă-nchin
În al părinţiei templu.

Nu am curaj să lupt
Pentru un bun destin.
Din viaţă nu mă-nfrupt
Cu-al înţelepciunii vin.

Nu sunt admirator
Al purului frumos.
Desfrâu atrăgător
E gându-mi nemilos.

De ce deschis îţi spun
Şi fără de ruşine?
Ca în oglinda-ţi tu
Să nu mă vezi pe mine.

februarie 2011

Background photo created by rawpixel.com – www.freepik.com