Mai dă-mi, Doamne, doar o clipă
Pe o pană de aripă.
Doar un pic, cât un suspin –
Pe-al iubitei să-l alin.
Mai dă-mi, Doamne, un minut…
Nu pe gratis. Cu-mprumut.
Să-l preschimb într-un sărut,
Căci prea tare m-a durut…
Mai dă-mi, Doamne, doar o zi –
Mamei fiu să-i mai pot fi.
Să-i cuprind pe frate, tată.
Apoi clopotele-mi bată.
Încă, Doamne, îți voi cere
Timp pentru o blondă bere.
Să se-audă printre brazi
Cânt și râs de camarazi.
Pe cât inima îmi bate
La doi fii să mai fiu tată.
Să-i mai strâng duios la piept,
Înainte ca să plec.
Nu vreau vraja să dispară,
Mai dă-mi timp pentru-o țigară.
Să plutesc în fumul ei…
Ș-apoi ia-mă, dacă vrei.
Am să merg spre nori, la Tine.
În durere nu mă ține!
Și cu fiul Tău, Iisus –
Voi veghea pe toți de sus.
În memoriam Alexei Iacoveţ
10 mai 2021
Arhive pe categorii: Poezii
Drapelul şi soldatul
Într-o linişte mortală,
Printre lespezi de granit,
Lăsând umbră verticală,
Stau solemn înmărmuriţi:
Un soldat ce-şi joacă rolul,
El, fiindu-şi spectator.
Şi-un drapel, ce duce dorul
De străvechiul tricolor.
Stau în tihnă şi visează.
Se mimează reciproc.
Amândoi întruchipează
Al veciei sacru foc.
Preşedinţii îl sărută,
Ca Iuda pe Hristos,
Întorcându-se îl scuipă –
Căci nu le-a adus folos.
Lui soldat îi strânge mâna,
Viaţă bună îi promite…
Doar a cui, de este vina –
Nu se ţin de jurăminte?!…
Ţine minte, cetăţene:
Nu-i mai mare din valori –
Să-i cinsteşti, nu-ţi fie lene,
Pe soldat şi tricolor!
Smile 😊
Comentariu la „Strivit de COVID”
Memoria… Cât durează o amintire sau o experienţă? Variabil, depinde… De ce depinde? În mare parte de impactul emoțional ce-l lăsă în conştiinţa oamenilor: cu cât mai mare a fost impactul cu atât mai mult timp va dăinui în memoria oamenilor un eveniment sau altul. Suferința, moartea celor dragi sau cunoscuți au cea mai profundă și de durată influență, iar un număr mare de persoane afectate face ca evenimentul să fie amar memorabil pentru mai mult timp și dezechilibrează prezentul. Apare Frica… Frica de moarte… Acest instinct ne face să reacţionăm. Din păcate omul e slab şi nu învaţă din greșelile trecutului. Pandemia… Un cuvânt oarecum uitat, a renăscut odată cu apariţia virusului COVID-19.
Inamicul actual – virusul, nu cunoaşte hotare şi limite. El nu luptă convenţional, ci ne foloseşte slăbiciunile pentru a se înmulţi. El ne impune să renunţăm la lucrurile noastre obişnuite şi la felul în care ne-am deprins să comunicăm, să ne manifestăm afecţiunea.
Am avut nenorocul să trecem prin COVID-19 cu toată familia mea. Copiii, părinţii, soţia, fratele. Încercarea a fost una de-a dreptul groaznică. Asta pentru că fiul meu cel mai mare, în vârstă de 12 ani, are Diabet zaharat de tip 1. De doi ani încoace el trăiește în continuare datorită injecțiilor zilnice de insulină. Cunoscând faptul că se află în grupul de risc, ne-am informat şi am întreprins toate, repet TOATE măsurile necesare pentru a proteja feciorul nostru în special, dar și familia la general. Din păcate, nu am reuşit să evităm infectarea. Timp de o lună şi jumătate am fost într-un stres continuu. Din fericire, având o formă ușoară, ne-am tratat acasă. În tot acest timp părinţii şi rudele ne livrau mâncare şi medicamente, evacuau gunoiul… Fapt pentru care mă închin până la pământ.
***
Militari de carieră nu poate deveni oricine. Ei sunt aleși, testați, antrenați că să reziste greutăților fizice și psihice. Ei, prin definiție, sunt persoane dure, cu o sănătate de fier, cu calități morale, fizice şi spirituale înalte. Jertfa supremă a militarilor este moartea pe câmpul de luptă. Aşa ei devin eroi, iar fapta lor devine nemuritoare.
Astăzi lupta se dă în altă dimensiune. În prima linie sunt angajaţii sistemului medical. „Eroii în alb” luptă inclusiv pentru viaţa militarilor. Iar militarii, azi simpli pacienți, contribuie cu ce pot: la menţinerea ordinii publice, instalarea spitalelor de campanie şi la alte activităţi.

Dincolo de eforturile conjugate COVID-ul face victime şi printre militari. Unul din cazurile acestea este cel al locotenentei de numai 32 de ani, viaţa căreia a fost curmată de blestematul virus. O militară tânără şi energică răpusă pe timp de pace de un inamic invizibil. Camarazii de armă îi simt lipsa. Am simțit nevoia să îi dedic câteva rânduri (Apasă aici). Un mesaj destinat, inclusiv, celor vii, cărora le pasă de rude, de oamenii dragi, de familie, de prieteni. Aceste versuri vin să-i atenționeze încă o dată despre acest război nedeclarat. Pentru victoria supremă, trebuie să opunem rezistență, să ridicăm bariere în fața acestei maladii. Acum ca niciodată, trebuie să fim solidari și uniţi în efortul de stopare a răspândirii virusului. Chiar şi după mii de decese în urma complicaţiilor provocate de COVID-19, cetăţenii noştri sunt sceptici şi necredincioși…. faţă de ştiinţă, mass-media, politicieni. Culmea e că sunt sceptici şi faţă de cei dragi, care au avut de suferit.


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.